La aterizarea în Hexagon, termenul afectuos pentru Franța, am privit din nou harta, da, Franța, a apărut un hexagon șchiop exprimând dragostea franceză pentru abstracție și plăcerea estetică în frumusețe și perfecțiune, hexagonul cu șase laturi, ca un diamant fin cu multiple fațete: o viziune franceză asupra țării lor.

Cu o săptămână de vacanță liberă, soția mea și cu mine am decis să revizităm locul nostru preferat din tinerețe: sud-vestul Franței și numeroasele sale delicii. Am vrut să ne relaxăm și să ne bucurăm de priveliști și de deliciile gastronomice ale acestui cadru unic, „Franța profundă” unde încă poți surprinde aromele și ecourile acestei culturi vechi încă vii: Franța provinciilor, cu turnulețele castelelor care stropesc fântânile din piețele orașelor și inspirând pe piețe mirosul fructelor și legumelor proaspăt culese sau trecând pe lângă magazine care răspândesc parfumuri de unt și zahăr topit pentru prăjituri delicioase sau note de sosuri locale bogate care fierb cu ierburi, usturoi și eventual trufe impregnate cu grăsime de gâscă.

Cu mașina, de la Paris spre sud-vest, trecând prin Loara, spre Poitiers și bisericile sale romane unde odinioară trubadurii cântau în case nobile, ne-am apropiat de sud-vestul Franței, propria sa lume, Aquitania magică de odinioară, iar mai la sud Gascogna de unde au apărut cei Trei Mușchetari în literatură... Am ajuns în regiunea Périgord, ușor spre nord-est de Bordeaux, principalul oraș din Sud-Vest, celebru pentru vinurile sale mari și ne-am cazat într-o frumoasă hană din Périgueux, un oraș perfect din Sud-Vest încărcat de istorie și bogat în tradițiile Périgordului, în special în celebrele sale tradiții culinare.

A doua zi, am mers devreme la faimoasa piață de sâmbătă și ne-am delectat cu culorile diferitelor alimente expuse; suntem în inima țării trufelor, trufa neagră numită diamantul negru al gastronomiei! Dar un miros de nuci bine adunate mi-a atras și el atenția, apoi privirea mi-a căzut pe ficățeii de gâscă și foie gras de rață, magreți, pulpe, ciocănele și pipote expuse. Eram în țara foie gras-ului! Ce varietate! Se putea găsi foie gras la conservă, foie gras în borcane de sticlă strălucind în soare, apoi semi-gătit, foie semi-gătit, bucăți mari și ficăței speciali de gâscă nepreparați – foarte scumpi – și foie gras de rață, cele mai populare pentru gusturile moderne.

Vânzători amabili ofereau bucățele minuscule de foie gras la gust și era divin, cu siguranță acest aliment special, o artă veche din Egipt și favorizată la Roma, răspândită în toată Europa de evrei, și-a găsit cea mai bună casă aici în sud-vestul Franței unde, de generații, fermierii au crescut cu grijă rațele cenușii și gâștele hrănindu-le atent cu porumb și lăsându-le să caute ierburi și legume care hrănesc ficățeii lor bogați, parfumați în mod unic cu arome care îl fac bijuteria coroanei bucătăriei franceze.

Am cumpărat două borcane de foie gras de gâscă și două borcane de foie gras de rață de la vânzători locali care ne-au asigurat că provin de la ferme périgourdine locale și apoi am decis să mergem la unul dintre cele mai bune restaurante din oraș unde ne-am delectat cu un cassoulet clasic, unul dintre cele mai tradiționale feluri de mâncare din regiune, făcut cu pulpe și ciocănele de rață gătite lent în propria grăsime și, desigur, am băut un vin local care a fost delicios, dar sincer, nu-mi mai amintesc. Ar fi fost un Monbazillac?

În timpul șederii noastre în Périgord, am avut grijă să facem o excursie lentă cu barca pe frumosul râu Dordogne într-o gabară cu fund plat privind stâncile cretoase cu aflorimente de calcar și frumoase castele, conace și sate pitorești care dezvăluie lunga locuire a acestui peisaj frumos cultivat: o fuziune fericită a muncii umane și a naturii atrăgătoare.

Am vizitat, de asemenea, unele dintre celebrele podgorii din jurul Bordeaux și am coborât spre sud-vest până în Landes, regiunea de coastă a Atlanticului care este originea landurilor și mlaștinilor, dar parțial drenată și plantată cu una dintre cele mai mari păduri de pini din Europa; aici orașele sunt mici, dar au o savoare folclorică. În acest peisaj nisipos destul de plat, unele dintre cele mai bune rațe cenușii sunt crescute pentru un foie gras cu gust bogat și mai puternic decât în Périgord.

Continuând vizita, ne-am cazat în frumosul oraș Castelnau-Chalosse unde, într-un restaurant local, am comandat o garbure, o altă supă delicioasă, mai bună iarna decât primăvara, dar din nou tipică regiunii. Am vizitat mai multe ferme și am cumpărat foie gras de rață local cu un Sauternes alb rece și ne-am îndreptat spre coastă, unde am găsit o întindere de plajă cu dune deasupra unui fost buncăr german din Al Doilea Război Mondial. În apropiere, cu fața spre plajă și marea albă, am întins o pătură pentru un picnic improvizat, degustând foie gras de rață cremos, perfect acompaniat, cum spun francezii, de cel mai dulce și intens Sauternes pe care l-am gustat vreodată.

Am fost atât de veseli încât am alergat pe dună până la plajă, ne-am dezbrăcat ca niște boemi sălbatici și am sărit în apele destul de reci ale golfului Biscaya stropindu-ne și am sfârșit îmbrățișați în timp ce valurile se spărgeau peste noi; după un sărut delicios, buzele încă umede de vin, foie gras de rață și apă de mare, ne-am îmbrăcat din nou și am redevenit burghezi normali. Ah, acest sud-vest al Franței! Ce plăceri gastronomice aduc dorinței umane! Am scos o trufă de ciocolată pentru soția mea în timp ce ne îndreptam spre mașină, am petrecut o ultimă noapte la restaurantul local cu un steak Périgourdine și am încheiat cu tradiționalele Îles Flottantes.

Regretăm că nu am mers în Gers și Quercy, deoarece acolo sunt și ferme frumoase de gâște și rațe, foie gras excelent!, dar timpul ne-a limitat opțiunile.

Săptămâna noastră era aproape terminată, cu excepția călătoriei de întoarcere la Paris și a unei ultime cine mari cu vedere la reconstrucția sărăcăcioasei Notre-Dame în timp ce Sena curgea în noapte.